Eveniment

O firmă controversată se va ocupa de întreținerea drumurilor naționale din județul Gorj

FOTO: ARHIVĂ

Firma argeșeană General Trust Argeş SRL se va ocupa de întreținerea drumurilor naționale din județul Gorj, în urma unei licitații organizate de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

Loturile Craiova, Slatina, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea au fost atribuite firmei General Trust Argeş SRL. Alte firme participante susțin, potrivit presei locale din Craiova, că licitația a fost organizată „cu dedicație“. Suma totală pusă la dispoziție a fost aproape 410 milioane de lei. Pentru reparațiile drumurilor naționale din Gorj s-a alocat suma de peste 37 milioane de lei.

Unicul acționar al firmei a fost reținut în urmă cu zece ani

Societatea General Trust Argeş este considerată abonată la contractele cu statul. În anul 2020, scria digi24.ro, a fost încheiat şi contractul pentru deszăpezirea drumurilor din nordul Capitalei şi din jurul Piteştiului cu această societate, însă fără licitație. Unicul acţionar al firmei, Cătălin Marian Spătaru, a fost reţinut, în martie 2012, de procurorii DIICOT Mehedinţi. Omul de afaceri e acuzat de constituirea unui grup infracţional, de evaziune fiscală şi spălare de bani de 20 de milioane de euro. Spătaru a fost acuzat că împreună cu doi rromi din Strehaia ar fi înfiinţat cinci firme fantomă, prin care ar fi rulat banii fictiv, pentru a nu plăti dări către stat.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
https://api.clevernt.com/a9087cb8-cfba-11ec-a592-cabfa2a5a2de/