
O grupare de crimă organizată din România, care a furat 800.000 de euro din bancomatele din Marea Britanie, a fost destructurată după o operațiune complexă desfășurată în Regat și în România. Membrii bandei, care și-au afișat sfidarea față de poliție inclusiv prin inscripţii pe fundul unei piscine, au fost condamnați la peste 18 ani de închisoare.
Șase membri ai grupării românești au fost condamnați după ce au recunoscut acuzațiile de conspirație la fraudă și spălare de bani. Gruparea se autointitula „F*** the Police”, iar mesajul obscen era inscripționat atât pe poarta unei proprietăți din România, cât și pe fundul piscinei din aceeași curte, relatează Daily Mail.
Anchetatorii au stabilit că banda a furat 800.000 de euro în aproximativ 3.300 de tranzacții, folosind dispozitive sofisticate pentru a păcăli sistemele de securitate ale bancomatelor. Membrii rețelei acționau cu sprijinul unor persoane care stăteau de pază, iar baza lor operațională în Marea Britanie era în Luton, Bedfordshire.




