Șase persoane au fost reținute de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc. Potrivit procurorilor, în perioada 2024 – aprilie 2025, inculpații ar fi procurat, deținut și vândut canabis către consumatori din județul Mehedinți.
În cadrul perchezițiilor domiciliare desfășurate în județele Mehedinți și Ilfov, anchetatorii au descoperit și ridicat peste 450 de grame de canabis, o parte deja porționată pentru vânzare, cântare de precizie, grindere, sume de bani în lei și euro, unități de stocare a datelor, dar și alte probe relevante.
„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2024 – aprilie 2025, inculpații au procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori de pe raza județului Mehedinți. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza județelor Mehedinți și Ilfov, au fost găsite și ridicate peste 450 grame de canabis, o parte din cantitate fiind porționată și ambalată în scopul comercializării, cântare electronice de precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, sume de bani în lei și euro, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă”, au precizat procurorii DIICOT într-un comunicat.