
Trei copii și mama lor au ajuns la spital după un grav accident petrecut în Iași. Victimele erau într-o mașină care a fost lovită puternic de un autoturism condus de un șofer în vârstă de 26 de ani.
Ar fi schimbat benzile succesiv, de mai multe ori, fără să se asigure. Așa ar fi ajuns în fața mașinii în care se aflau copiii, iar celălalt șofer nu a reușit să evite impactul.
Doi frați – de trei și de cinci ani – sunt în stare stabilă, spun medicii. Dar sora lor, în vârstă de doi ani, are un traumatism grav la cap.
Și șoferul de 26 de ani a ajuns la spital, cu dureri la ambele brațe.
Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




