La mai bine de patru ani după ce a fost felicitată de președintele României, Klaus Iohannis, alături de alte tinere din județul Gorj care au luat bacalaureatul cu media 10, Delia Ionete, din Motru a absolvit în vara acestui an cursurile universității City University of London cu onoruri reușind astfel să se claseze în top 10. Pe lângă această reușită Delia Ionete a devenit de curând consilier fiscal în cadrul agenției EY din Londra. Agenția de consultanță unde Delia a început să lucreze este lider global în servicii de asigurare, impozitare, tranzacții și consultanță.
Pe contul personal de socializare mama Deliei a postat un mesaj emoționat despre reușita fiicei sale.
„Sunt mândră de tine!
Mereu am avut încredere în tine și am știut că vei reuși. Toate roadele muncii tale sunt în fața ta așteptând să le culegi. Felicitări pentru tot ce ai obținut!
Prin muncă, doar prin muncă ai reușit să demonstrezi cât de multe poți să faci, continuă să crezi în tine!
Încă o dată ai reușit să mă faci mândră, că eu sunt persoana care ți-a dat naștere. Sunt fericită că sunt mama ta și niciodată nu am încetat să-ți fiu aproape, să te susțin necondiționat.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit două fete minunate! Să aveți parte numai de fericire, iar drumul vieții să vă fie presărat numai cu reușite” a scris mama Deliei pe Facebook.