
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineaţă, pe DN 24C, pe raza localităţii Manoleasa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul a ieşit în afara părţii carosabile.
„În urma impactului dintre două autoturisme, trei persoane au rămas încarcerate. Pompierii au acţionat pentru eliberarea acestora, însă, din nefericire, pentru un tânăr de 20 de ani nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiţi să declare decesul la faţa locului”, au precizat oficialii ISU, citați de Agerpres.




