Social

O școală din Vladimir intră în reabilitare

Elevii care merg la școala din centrul satului Vladimir vor învăța într-o unitate dotată cu aparatură și tehnologie de ultimă generație. Reprezentanții Primăriei Vladimir au anunțat că a fost semnat contractul care vizează aceste lucrări, urmând ca, în cel mai scurt timp, proiectul să fie scos la licitație. Marius Vijulan, primarul comunei Vladimir, spune că valoarea investiției se ridică la aproximativ șapte milioane de lei. „Am semnat contractul care vizează reabilitarea școlii din satul Vladimir. Este o lucrare foarte importantă, mai ales că vor exista dotări de ultimă generație. Se va lucra inclusiv la partea de încălzire, care se va realiza prin pardoseală, și se vor monta panouri solare. Este o lucrare foarte importantă, pentru că sunt zeci de elevi care învață acolo, iar educația este o prioritate pentru mine”, a declarat primarul din Vladimir, Marius Vijulan.

O altă investiție importantă care urmează să înceapă la Vladimir se referă la iluminatul public din satul Frasin. Și aici a fost semnat contractul de finanțare și urmează licitația pentru a fi stabilită firma care se va ocupa de lucrare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *