Ultima oră

O tânără și-a reclamat la poliție mama pentru că a fugit cu logodnicul ei cu 9 zile înainte de nuntă

O tânără i-a reclamat la poliție pe mama și pe logodnicul ei care au fugit împreună cu 9 zile înainte de nunta care trebuia să aibă loc weekend-ul trecut. Însă cei doi nu au fugit cu mâna goală, ci au luat cu ei toate economiile familiei, bijuterii și alte bunuri de valoare.

Rahul și Shivani, un cuplu tânăr din Aligarh, statul Uttar Pradesh, India, urmau să se căsătorească pe 16 aprilie. Invitațiile fuseseră trimise, iar rudele confirmaseră participarea. Însă, cu doar 9 zile înainte de marele eveniment, totul s-a năruit. Mirele de 20 de ani a dispărut, dar nu singur, ci împreună cu Anita, viitoarea sa soacră în vârstă de 40 de ani. Situația a devenit și mai gravă când s-a descoperit că cei doi au luat și economiile cuplului, precum și economiile familiei Anitei, lăsând-o pe Shivani și pe tatăl ei fără bani, potrivit NDTV.

Duminică, 6 aprilie, Rahul a plecat de acasă spunând că merge să cumpere haine pentru nuntă. Mai târziu în acea seară, el și-a sunat tatăl pentru a-l anunța că pleacă și pentru a-l ruga să nu încerce să-l caute. În același timp, Shivani a observat că mama ei și toate economiile familiei dispăruseră. Spre deosebire de Rahul, Anita nu a lăsat niciun mesaj.

Dar Shivani și tatăl ei, Kumar, remarcaseră relația neobișnuită dintre Rahul și Anita din ultimele luni, însă niciunul nu a spus nimic pentru a nu strica pregătirile pentru nuntă.

„Trebuia să mă căsătoresc cu Rahul pe 16 aprilie, iar mama mea a fugit cu el duminică,” le-a spus Shivani reporterilor indieni. „Rahul și mama mea vorbeau foarte mult la telefon în ultimele trei-patru luni. Mama mea ne-a luat toți banii. Poate să facă ce vrea acum; nu ne pasă. Tot ce vrem este ca banii și bijuteriile să ne fie returnate.”

Soțul Anitei, Kumar, care are o afacere în Bengaluru și este plecat mult timp de acasă, observase și el că Rahul vorbea mai mult cu soția lui decât cu viitoarea lui mireasă. Totuși, el nu a spus nimic pentru a nu crea tensiuni înaintea nunții. Acum, Kumar și fiica lui au depus o plângere pentru persoane dispărute în speranța că poliția îi va găsi pe Anita și pe iubitul ei.

„Am sunat-o pe Anita de mai multe ori, dar avea telefonul închis,” a declarat Kumar. „L-am sunat și pe acel bărbat, dar el continua să nege că ea ar fi cu el. Câteva ore mai târziu mi-a spus că mi-am chinuit soția timp de 20 de ani și că ar trebui să o uit.”

Tatăl lui Shivani a adăugat: „Acest om nu vorbea cu fiica mea, dar continua să vorbească cu soția mea.” El a mai spus: „Locuiesc în Bengaluru pentru afacerea mea. Am auzit că în ultimele trei luni vorbeau la telefon de câte 22 de ore pe zi. Am fost suspicios, dar nu am spus nimic pentru că nunta era aproape. Anita a plecat cu acel bărbat pe 6 aprilie și a luat toți banii noștri și bijuteriile.”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *