Ultima oră

Oana Mizil, la spital după ce a fost agresată de Marian Vanghelie

Oana Mizil îl acuză pe iubitul ei, Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, că a agresat-o fizic. Aceasta a fost internată sămbătă noaptea la un spital din București, pentru îngrijiri medicale. Surse ale Antena 3 spun că împotriva fostului primar de la sectorul cinci a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Se pare că doctorii de la spitalul Elias, acolo unde a ajuns Oana Mizil, sâmbătă seară, sunt cei care au alertat poliția. Aceasta ar fi fost lovită în zona feței, dar și pe unul dintre brațe.

Cei doi încă nu au fost audiați de polițiști, dar ordinul provizoriu va fi prezentat instanței pentru a fi prelungit pentru o perioadă de 30 de zile.

„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe, a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.”, se arată în comunicatul poliției.

„Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate.” se mai precizează în comunicat.

   
Sursă
antena3.ro

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *