
Tinerii din satele Călugăreni și Orzești, acolo unde se păstrează acest obicei, care sunt plecați în alte zone ale țării sau chiar în străinătate vin special acasă pentru a participa la Pițărăi. Ei se pregătesc cu luni înainte. Își confecționează măști cât mai haioase pe care le poartă în timpul Pițărăilor. Ilie Anghel, un bucătar apreciat din zona Timișoarei, care a participat la emisiunea Master Chef, spunea că, pentru el, este cea mai frumoasă zi a anului: „Abia aștept să mă întorc acasă și să particip la această tradiție. Eu îmi fac singur masca. Fiecare își lucrează singur masca. Își procură piei și cojoace. Eu am mai adunat de la bunici. Ne lucrăm masca acasă. De obicei, facem masca din piele de oaie. Venim din multe locuri din țară și din străinătate special ca să participăm la acest obicei. Pentru noi este cea mai frumoasă zi a anului. Este mult mai spectaculoasă decât Crăciunul și chiar Revelionul“, spune Ilie Anghel pentru Adevărul.
Obiceiul „Pițărăilor cu Măști“ a atras în ultimii ani mulți turiști veniți să se bucure de o tradiție strămoșească. A fost creat și un eveniment pe Facebook:
„Veniți să trăim împreună emoția unei tradiții autentice gorjenești. În Ajunul Crăciunului, satul Călugăreni prinde viață printr-un obicei vechi, transmis din generație în generație. Pițărăii pornesc pe ulițele satului îmbrăcați în straie din blană și măști spectaculoase, purtând cu ei sunet de clopoței, ritm, mister și bucurie. Este mai mult decât un simplu obicei – este un ritual arhaic al comunității, menit să alunge răul, să aducă belșug și să lege trecutul de prezent. Fiecare mască spune o poveste, fiecare pas este o mărturie vie a identității satului gorjenesc. Într-o lume grăbită, Pițărăii din Călugăreni ne amintesc cine suntem și de unde venim. Tradiția trăiește atâta timp cât este dusă mai departe“, este mesajul transmis de organizatori.




