Politică

OFICIAL. Iulian Popescu, CANDIDATUL PNL la șefia CJ Gorj

Decizia de susținere a omului de afaceri din București, Iulian Popescu, a fost luată în unanimitate prin vot, în cadrul ultimei ședințe a Biroului Politic Județean al PNL Gorj.

Gheorghe Grivei spune că județul are nevoie de un om care știe să atragă fonduri europene, așa cum este omul de afaceri, Iulian Popescu, având în vedere că Gorjul este deficitar la atragerea banilor europeni.

“A venit timpul ca gorjenii să înțeleagă că avem nevoie de oameni competitivi, bine pregătiți, capabili să aducă o schimbare în bine în județ”, a declarat vicepreședintele PNL Gorj. Conducerea PNL Gorj a transmis, printr-un comunicat de presă, că dorește continuarea discuțiilor cu președinții PMP și USR din Gorj, pentru coagularea unei forțe politice care să învingă PSD. Gheorghe Grivei spune că trebuie lăsate deoparte înverșunarea politică, orgoliile personale și unite forțele pentru câștigarea consiliului județean Gorj. “Dacă cei de la USR și PMP nu vor înțelege că trebuie să ne unim, ei vor fi, în primul rând, cei care vor pierde”, afirmă vicepreședintele PNL Gorj. Gheorghe Grivei este optimist că PNL poate câștiga președinția consiliului județean. Vicepreședintele PNL spune că actualul șef al județului, social-democratul Cosmin Popescu a avut, în opinia sa, cel mai slab mandat din 1990 încoace. “Gorjul, parcă a încremenit în timp. Cosmin Popescu a demonstrat că nu reprezintă o alternativă pentru județ”, a mai declarat Gheorghe Grivei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *