Dezvăluiri

Oportunitatea bate legalitatea, la Transloc SA! Încă zece rable pentru transportul în comun al târgujienilor, plus un CONCURS FICTIV!

Consilierii locali de la Tg-Jiu au avut nevoie de un studiu de oportunitate, plătit cu câteva mii de lei, pentru a se convinge de faptul că în perioada în care va fi dezafectată rețeaua electrică de contact, în vederea modernizării, nu vor mai putea circula troleibuze prin oraș și este nevoie ca Transloc SA să închirieze sau să cumpere zece autobuze pentru transportul în comun. Potrivit vorbei din popor ”mulți se uită, puțin pricep” aleșii locali au ignorat prevederile legale cu privire la serviciile publice de transport persoane, dar și cele din contractul de delegare a gestiunii transportului public încheiat între municipalitate și Transloc și și-au însușit studiul. Cu alte cuvinte, oportunitatea a bătut legalitatea, în Consiliul Local Tg-Jiu. Oricum, nu se poate vorbi despre legalitate la Transloc, atâta vreme cât, în aceste zile, societatea are în desfîșurare un concurs fictiv, cu circuit închis, posturile fiind deja ocupate de câteva luni.

Consilierii majorității PNL-ProRomânia din Consiliul Local Tg-Jiu și-au însușit, luni, 27 septembrie a.c., prin vot, studiul de oportunitate care a analizat varianta închirierii sau achiziționării 10 mijloace de transport în comun, second hand, necesare acoperirii transportului de călători în perioada în care nu se vor putea folosi troleibuzele Transloc, din cauza modernizării rețelei de contact. Adică a fost nevoie să le spună cineva, care a fost plătit cu 18.000 de lei, că afară plouă, când era evident acest lucru.

Aparatul de ”ridicat mâna” din Consiliul Local, habar nu are că, spre exemplu, că în Contractul de delegare a gestiunii de transport public local, încheiat între municipalitate și societatea Transloc SA, este prevăzut faptul că ”Operatorul poate achiziționa doar mijloace de transport cu o durată rămasă de funcționare de cel puțin zece ani (…)autobuzele astfel achiziționate vor fi conforme cel puțin cu standardul de emisii EURO 5”.

Cu alte cuvinte, rablele închiriate de Transloc SA de la firmele partenerilor de afaceri ai directorului Mihai Paraschiv și pe care acesta intenționează să le cumpere acum, nu se încadrează în standardele menționate.

Mai mult, în Legea privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrative teritoriale, este specificat clar faptul că nu se pot închiria mijloace de transport în comun de la orice SRL, ci municipalitatea ar trebui să încheie acorduri cu alte primării din țară care au scos din uz autobuze, cum ar fi, de exemplu, Primăria Cluj-Napoca, pentru a le prelua la Tg-Jiu. Excepțiile de la lege, sunt ”situații de urgență, incendii, cutremure inundații, calamități naturale, care nu se datorează unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante (Municipiul Tg-Jiu –n.r.) și operatorului de transport (Transloc – n.n)”. Doar în acest caz se pot încheia contracte de comodat, pe o perioadă mai mica de 2 ani, pentru mijloace de transport în comun, dar și atunci numai cu un operator de transport rutier, nu de la orice SRL de apartament gen Paritech System sau Prestoscav Truck, așa cum se întâmplă de aproape doi ani, de când societatea este condusă de Paraschiv.

 Concurs FICTIV! Posturile sunt deja ocupate!

Dovada supremă că societatea de transport public Transloc SA e condusă după legea directorului general Paraschiv, este concursul de-a dreptul penal, aflat în desfășurare în aceste zile. Și trebuie spus că niciunul dintre reprezentanții Consiliului Local Tg-Jiu, unicul acționar al firmei să nu a avut nicio reactive. Adică, atât cei doi consilieri locali care fac parte din AGA societății, Ion Slivilescu și Emilian David, cât și membrii Consiliului de Administrație, Constantin Pârău, Verginel Neguți, Valentin Sichitiu, Victor Pîrvulescu și Marius Văcaru nu sunt decât niște mameluci care asistă la fărădelegile directorului general Mihai Paraschiv.

Concret, zilele trecute, Transloc SA a scos la concurs două posturi de economist și câte unul de casier central, casier încasator abonamente, secretară și specialist în achiziții. Cei care doreau să se înscrie la concurs, ar trebui să depună dosarele până cel târziu marți, 28 septembrie la ora 10,00, urmând ca în aceeași zi, la orele 15,30, să afle rezultatul selecției, adică dacă îndeplinesc condițiile impuse.

Data singurei probe a concursului, cea a interviului, a fost stabilită ca fiind joi, 30 septembrie, începând cu ora 9,00, iar în aceeași zi, la orele după amiezii vor fi publicate și rezultatele.

Dincolo de faptul că nu se poate angaja un economist sau specialist achiziții doar pe baza selecției de dosare și interviu, anunțul nu figurează pe siteul Transloc SA, ci a fost lipit, marți, 21 septembrie, doar pe una dintre ferestrele societății, mai exact așa zisul concurs este cu circuit închis, doar pentru cei care au acces în curtea firmei de transport public, adică pentru salariații acesteia.

De fapt, posturile nu sunt vacante, pentru că sunt ocupate de șase femei, din cele 22 de persoane, detașate de directorul Mihai Paraschiv, în ultimii aproape doi ani de când a fost numit la conducerea societății și angajate, ulterior, ilegal.

Trebuie spus că organigrama și Statul de funcții ale societății nu sunt, încă, aprobate, iar detașările trebuiau să înceteze de drept, la data publicării OUG 1/2020 . Actul normativ limitează detașările, în sensul că acestea se pot realiza doar cu personal angajat în instituții și autorități publice.

În această situație, concursul e unul fictiv și încalcă prevederile Codului Muncii cu privire la încadrarea salariaților pe posturile vacante.

Practic, singurul concurs ”pe bune”, de la înscăunarea lui Mihai Paraschiv în funcția de director general al Transloc, a fost cel pentru ocuparea postului de femeie de serviciu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button