Ultima oră

Pacient găsit mort lângă gardul Spitalului Județean

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care a fost internat la spitalul din Brăila, a fost găsit pe timpul nopții, mort, lângă unitatea medicală.

Este anchetă la Spitalul Clinic Județean de Urgență, Brăila, după ce un bărbat de 53 de ani, care a fost internat pe secția de Cardiologie, a fost găsit mort, pe timpul nopții, lângă unitatea medicală.

Conform Biroului de presă al Inspectoratului Poliției Județene Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un medic de la Spitalul judeţean cu privire la faptul că un bărbat care era internat ar fi plecat din unitatea spitalicească.

„Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconştienţă, în exteriorul unităţii spitaliceşti, lângă gardul acesteia, situat pe Şoseaua Naţională Veche, fiind declarat decedat. Acesta a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un comunicat de presă remis duminică de IPJ Brăila.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, doctor Dragoş Voicu, a declarat că, pacientul se internase în urmă cu două săptămâni cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă şi prezenta sechele de accident vascular cerebral, „motiv pentru care era confuz, iar asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră”.

„Mie mi se pare anormal, nefiresc cum să iasă un pacient din spital, când avem pază, eu acolo văd greşeala, veriga slabă. Noi nu puteam lega pacienţii, nici nu îi putem ţine ca la închisoare, dar, repet, spitalul are firmă de pază”, a precizat doctorul Dragoş Voicu, potrivit Agerpres. Sursa: Antena 3 CNN

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *