Sport

Pandurii va efectua un stagiu de pregătire centralizată de zece zile

Jucătorii din lotul echipei Pandurii Târgu Jiu au intrat de miercuri într-un cantonament de pregătire centralizată de zece zile. Echipa va fi cantonată la Centrul de Copii şi Juniori al clubului şi se va pregăti pe plan local, în baza sportivă de la Târgu Jiu.

Antrenorul Călin Cojocaru a precizat, după intrarea jucătorilor în cantonament, că se va pune accent pe pregătirea fizică a jucătorilor şi nu s-a programat nici un meci amical pentru perioada de cantonament: „Am intrat în cantonament aici, pe plan local. Urmează să ne pregătim mai ales fizic foarte bine şi, pe perioada cantonamentului, nu vom mai avea nici un meci amical programat, tocmai pentru a ne pregăti cât mai bine. Iar la ieşirea din cantonament urmează să avem un meci de verificare”.

Jucătorii se vor pregăti atât pe pista Stadionului Municipal cât şi pe terenurile de antrenament ale echipei, urmând să susţină şi antrenamente la sala de forţă şi să facă recuperare la baza de pregătire a clubului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *