
Trei femei din comuna Godinești au trecut prin momente de panică după ce au observat un șarpe în curtea locuinței și au cerut ajutor prin 112. Jandarmii montani din Tismana au intervenit de urgență, au capturat reptila în siguranță și au eliberat-o într-o zonă împădurită, departe de locuințe. Reprezentanții Jandarmeriei Gorj atrag atenția că, în această perioadă, numărul intervențiilor pentru îndepărtarea șerpilor a crescut considerabil.
„O zi obișnuită s-a transformat într-o spaimă pentru trei femei din localitatea Godinești. Prezența neașteptată a unui șarpe în curtea casei le-a speriat pe acestea, panica instalată determinându-le să ceară imediat ajutorul autorităților prin numărul de urgență 112.
Jandarmii montani din Tismana au sosit rapid la fața locului și au gestionat eficient situația. Reptila a fost extrasă în siguranță cu ajutorul dispozitivului specific din dotare și, ulterior, eliberată într-o zonă cu vegetație densă, situată departe de comunitate, asigurându-se astfel protecția cetățenilor și a faunei locale.
Solicitările privind prezența șerpilor au crescut semnificativ în această perioadă, fiind executate misiuni similare de prindere și îndepărtare a reptilelor din proximitatea locuințelor în mai multe localități din județ.
Reamintim persoanelor care observă șerpi în zonele locuite să își păstreze calmul, să mențină o distanță de siguranță, să urmărească vizual locul unde se ascund și să solicite sprijinul autorităților competente prin SNUAU 112.
Echipajele de intervenție ale Jandarmeriei Gorj sunt permanent pregătite să răspundă solicitărilor cetățenilor, având în dotare echipamente speciale de capturare.”,a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.




