PoliticăUltima oră

„Parcă am fi pe timpul lui Ceaușescu!” – Primarul din Gorj care a răbufnit în direct la radio, acuzând Guvernul Bolojan de austeritate excesivă!

Declarație explozivă făcută de primarul PSD al comunei Turburea, Ion Bîrcă, în direct la Radio Infinit: „Nu se ține cont de nimic, parcă am fi pe timpul lui Ceaușescu!” Edilul și-a exprimat vehement nemulțumirea față de măsurile de austeritate impuse de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan, acuzând lipsa de consultare și ignorarea poziției partidului său.

Potrivit lui Bîrcă, măsurile guvernamentale sunt „toate rele”, iar reacțiile negative ale cetățenilor se răspândesc rapid pe rețelele sociale. „Oamenii sunt revoltați, se vede clar pe Facebook și peste tot. Nimeni nu mai are încredere”, a spus edilul.

PSD ignorat în deciziile-cheie

Primarul a criticat faptul că poziția PSD, care se opune unor măsuri de austeritate, nu este luată în calcul de premierul Bolojan. „Nu înțeleg de ce nu se discută cu noi. Suntem parte din această țară, avem soluții, dar suntem ignorați complet”, a declarat Bîrcă.

Investitorii dau înapoi

Situația devine și mai tensionată în Turburea, unde primarul spune că este în discuții de doi ani cu investitori interesați să deschidă unități de producție. „Erau gata să vină, să creeze locuri de muncă. Acum sunt speriați de instabilitate și ezită să mai facă vreun pas”, a explicat edilul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *