
Târgujienii sunt invitați, în perioada 21–23 august 2026, la o nouă ediție a Festivalului Berii. Evenimentul va avea loc în Parcul Narciselor și va aduce pe scenă artiști cunoscuți de muzică populară și pop, dar și formații pregătite să întrețină atmosfera de festival.
Festivalul Berii revine la Târgu Jiu cu trei seri dedicate muzicii, distracției și întâlnirilor în aer liber. Organizatorii au pregătit un program artistic divers, adresat atât publicului tânăr, cât și celor care preferă muzica populară și de petrecere.
Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Georgiana Lobonț, Olguța Berbec & Remus Novac, Mariana Căpitănescu, Adriana Antoni și Holy Molly, alături de ceilalți artiști și formații incluse în program.
Festivalul Berii, organizat în Parcul Narciselor
Evenimentul este organizat de Promedia Record, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, în baza parteneriatului aprobat de Consiliul Local.
Potrivit administrației locale, programul artistic și costurile aferente participării artiștilor sunt suportate integral de organizator. Primăria Târgu Jiu precizează că nu vor fi folosiți bani din bugetul local pentru plata artiștilor.
„Primăria Municipiului Târgu Jiu susține desfășurarea evenimentului și crearea, în Parcul Narciselor, a unui nou punct de atracție pentru târgujieni și pentru cei care ne vizitează orașul”, au transmis reprezentanții municipalității.




