
Un bărbat de 39 de ani, din Turceni, este cercetat penal după ce ar fi sustras un parfum în valoare de aproximativ 600 de lei dintr-un magazin aflat într-un centru comercial din Târgu Jiu. Polițiștii au fost sesizați prin 112, au identificat rapid suspectul, iar produsul a fost recuperat și restituit reprezentanților magazinului.
„La data de 18 august 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către administratorul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras un parfum din magazinul situat în incinta unui centru comercial, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică s-au deplasat la fața locului, unde au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat, de 39 de ani, din orașul Turceni.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Bunul sustras a fost recuperat și predat reprezentanților unității comerciale.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




