Încă două contracte vor fi semnate cu două firme care vor să investească în producție în noul Parc Industrial din Bălești. Potrivit reprezentanților autorității locale, sunt semnate până acum patru contracte de superficie pentru preluarea de terenuri în parcul industrial din zonă și vor fi semnate încă două. În toate cazurile este vorba de companii care vor să deschidă hale de producție. Prin urmare, mai este nevoie de teren pentru extinderea zonei industriale. Actualul parc din Bălești are peste 10 hectare și va fi suplimentat cu încă 10 hectare. La dispoziția autorităților locale se mai află în prezent 40 de hectare de teren liber de sarcini.
Parcul Industrial din Bălești este un punct de lucru al Parcului Industrial Gorj, din Bumbești-Jiu. Autoritățile județene iau în calcul să deschidă și alte parcuri industriale, fie în zona viitorului Drum Expres Târgu Jiu – Craiova sau în zone miniere, unde se va închide activitatea carierelor de lignit.