
În urma cu patru zile, la Broșteni, localitate mehedințeană situată la doar șase kilometri de municipiul Motru, a avut loc un grav accident rutier. Mai exact, un șofer băut a intrat cu autoturismul pe care îl conducea cu viteză într-o clădire de birouri aparținând abatorului din localitate. Patru femei care se aflau într-unul dintre birourile din spațiul respectiv, construit din panouri tip sandwich, au fost rănite de mașina care a intrat brusc peste ele, trecând prin trei pereți. Cele patru femei cu vârste cuprinse între 36 și 56 de ani au ajuns la Spitalul Motru, fiind transportate la Camera de Gardă cu ambulanța, una dintre paciente fiind și acum internată în spital, conform managerului Alin Efrim. Șoferul băut a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat pentru 30 de zile și se află în arestul IPJ Mehedinți.
Polițiștii din Strehaia au fost sesizați pe 3 aprilie cu privire la un evenimentul rutier de la Broșteni care a avut loc pe strada Abatorului. Deplasați la fața locului au constatat că un bărbat în vârstă de 46 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un spațiu aparținând unei societăți private, rănind patru femei care se aflau la birou.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Abia pe 6 aprilie, șoferul vinovat a fost reținut, iar Judecătoria Strehaia a decis că acesta trebuie sa stea după gratii timp de 30 de zile.



