Politică

Pecingină: M-am ales doar cu înjurături!

Deputatul Partidului Național Liberal Gorj, Gheorghe Pecingină, nu dorește să mai inițieze niciun demers pentru Legea 197. Parlamentarul de Gorj pare că a renunțat să mai lupte cu cei care l-au contestat în ultima perioadă. Pecingină anunță că nu va mai fi niciodată inițiatorul unui acțiuni care vizează legea respectivă, asta și pentru că unii dintre protestatari ar fi fost folosiți politic în acțiunile de stradă. „De fiecare dată când am încercat să fac ceva m-am ales cu înjurături. Susțin demersurile făcute de colegii mei, indiferent de culoarea politică, dar pe Legea 197 nu mă mai implic. La modul cel mai serios! De ce nu mergem la Înalta Curte de Casație și Justiție să vedem unde sunt greșelile? De ce nu mergem acolo să se dea interpretarea odată și să terminăm? Este simplu! Trebuie însă să stăm la aceeași masa, pentru că sunt alții mai deștepți decât noi care pot găsi soluții mult mai bune decât mine și eu voi sprijini acest lucru”, a spus Pecingină.

Implicarea politicului

Un alt motiv care l-a determinat pe parlamentarul liberal să facă un pas în spate îl reprezintă și protestele din Piața Prefecturii. Gheorghe Pecingină crede că anumiți lideri sindicali au fost folosiți de cei de la AUR și USR să continue acțiunile de stradă, chiar dacă, cu unii sindicaliști a mers personal la București pentru a încerca să găsească soluții.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button