Acțiune de proporții astăzi, 22 aprilie, în trei județe din țară. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, coordonați de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, au efectuat 21 de percheziții domiciliare în Gorj, Mehedinți și Timiș, într-un dosar complex privind constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Grupare formată în 2025, cu lider, „instructor” și rețea de distribuitori
Potrivit anchetatorilor, la finalul anului 2025, patru persoane din Gorj ar fi pus bazele unei grupări specializate în comercializarea de substanțe interzise, cu scopul obținerii unor câștiguri importante. Liderul grupării nu doar că ar fi coordonat procurarea și vânzarea drogurilor, ci i-ar fi și instruit pe ceilalți membri în metode de preparare și porționare a substanțelor.
Ulterior, grupului i s-ar fi alăturat alte șapte persoane, responsabile cu transportul și distribuția drogurilor. În paralel, două persoane din anturajul grupării, fără a fi membri oficiali, ar fi intrat în circuitul de comercializare.
Vânzări directe, „dead drop” și plăți în criptomonede
Ancheta arată că distribuitorii foloseau două metode principale:
- vânzare directă către consumatori,
- metoda „dead drop”, prin care dozele erau ascunse în diverse locații, iar coordonatele erau trimise cumpărătorilor după efectuarea plății.
În numeroase situații, clienții ar fi achitat în criptomonede, iar membrii grupării ar fi convertit sumele și le-ar fi depozitat în portofele electronice.
Prețurile practicate erau clare: 100 lei pentru o punguță de 1 gram, 250 lei pentru 3 grame, ofertă menită să fidelizeze clienții.
Consumatori minori, unii chiar de 15 ani
Pe parcursul investigațiilor, polițiștii au indisponibilizat cantități de droguri și substanțe psihoactive și au identificat mai mulți consumatori, majoritatea elevi din Gorj, unii având doar 15 ani.
Audierile au loc la sediile DIICOT Gorj și ale Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul: Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, IPJ Gorj, Jandarmilor din Gorj, Mehedinți, precum și ai Grupărilor Mobile „Frații Buzești” Craiova și „Glad Voievod” Timișoara





