Ultima oră

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală. 16 persoane sunt suspectate că au înregistrat în contabilitate facturi fictive şi au produs un prejudiciu de 6 milioane de lei.

„Astăzi, 12 aprilie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 10 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal de evaziune fiscală”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

În cauză sunt efectuate cercetări în legătură cu înregistrarea în evidenţa contabilă de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în baza unor facturi emise în numele unor societăţi ce nu au efectuat livrările de bunuri ori prestările de servicii, cu impact negativ atât asupra mediului de afaceri, cât şi asupra bugetului de stat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *