Ultima oră

Percheziţii la persoane bănuite că au pus în circulaţie bancnote contrafăcute de 50 de dolari

Poliţiştii au făcut percheziţii la persoane bănuite că au pus în circulaţie bancnote contrafăcute de 50 de dolari, plasându-le la agenţii de schimb valutar din mai multe oraşe. Anchetatorii au precizat că bancnotele erau falsificate atât de bine încât au trecut de aparatele care le verifică autenticitatea, aflate în dotarea caselor de schimb valutar şi ale unor bănci comerciale. În acest caz şase persoane vor fi duse la audieri.

”Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în perioada martie – mai 2025, patru persoane ar fi constituit şi coordonat un grup infracţional organizat, care ar fi avut ca scop introducerea în circuitul financiar naţional a unor bancnote contrafăcute în cupiură de 50 USD, în vederea obţinerii de sume de bani prin schimbarea acestora la agenţii de schimb valutar. După achiziţionarea bancnotelor din străinătate, membrii grupării ar fi procedat la plasarea repetată a acestora în 14 agenţii de schimb valutar, din municipiile Bucureşti, Buzău, Urziceni, Călăraşi, Târgovişte, Alexandria şi Galaţi, fiind descoperite 844 de bancnote falsificate introduse în circuitul financiar prin conversie în lei”, au afirmat poliţiştii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *