
Perchezițiile desfășurate zilele trecute la mai multe cariere din cadrul Complexul Energetic Oltenia, dar și la locuințele unor oameni de afaceri, au provocat neliniște atât în rândul angajaților, cât și al liderilor de sindicat. Deși anchetatorii nu au oferit până acum foarte multe detalii oficiale despre amploarea cercetărilor, subiectul a devenit intens discutat în zona minieră din Gorj. Unul dintre liderii de sindicat din cadrul companiei susține că minerii și energeticienii se tem de faptul că, astfel de anchete, ar putea duce la o închidere și mai rapidă a producătorului de energie. „Am auzit de lucruri de acest fel prin cariere, dar am auzit și faptul că sunt unele persoane care s-au certat și de aici au apărut plângerile. La afaceriști mă refer. Acum, oamenii se gândesc că astfel de probleme care apar în opinia publică vor dăuna companiei, care și așa nu trece printr-un moment bun. În sensul că o să zică cei de la București că, uite, la CE Oltenia sunt numai probleme, hai să închidem”, ne-a relatat unul dintre liderii de sindicat.
În rândul salariaților există temeri că imaginea companiei ar putea avea de suferit într-o perioadă deja dificilă pentru sectorul energetic și pentru activitatea minieră din Oltenia. Mulți angajați privesc cu îngrijorare anchetele în desfășurare, în contextul în care viitorul companiei este, de mai mult timp, sub presiunea planurilor de restructurare și a discuțiilor privind reducerea activității pe cărbune. Anchetatorii au efectuat verificări în mai multe puncte de lucru și au ridicat documente care ar putea avea legătură cu contracte și activități comerciale desfășurate în jurul carierelor miniere.



