Actualitate

Pericol de inundații în Gorj! Se așteaptă precipitații de 100 de litri/metru pătrat!

Va fi pericol de inundații, săptămâna viitoare, în județul Gorj și în toată zona Olteniei, deoarece se așteaptă să cadă precipitații abundente, chiar de 100 litri / metru pătrat, potrivit informațiilor oferite de autorități.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că, în această dimineață, a avut discuții cu instituțiile specializate pentru a analiza situația hidro-meteorologică din țară, ploile abunde urmând să fie înregistrate în perioada 30 septembrie – 3 octombrie:
„Am primit ultimele informații legate de situația hidrometeorologică din țară, mai ales în contextul ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile. În ultimele zile s-au emis avertizări privind creșterea precipitațiilor și intensificarea fenomenelor hidrologice. Datele furnizate astăzi de Centrul European pentru prognoza vremii pe termen mediu confirmă prognoza anterioară, indicând că între 30 septembrie și 3 octombrie vom resimți activități ciclonice, în special în sudul și centrul României, cu posibile efecte și în zona de sud-est a țării. Îndeosebi în Oltenia și în Muntenia estimăm că vom avea precipitații care pot să ajungă și la 100 de l/mp, fapt ce ar crea creșteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni”, a precizat ministrul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *