Social-democrații gorjeni au girat în fruntea organizației de femei de la Bumbești-Pițic o persoana care face obiectul unor cercetări penale făcute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci. După condamnarea lui Michy Nioață, fostul primar PSD al comunei Bumbești – Pițic, pentru fapte de corupție, Curtea de Conturi a lăsat o serie de măsuri pe care administrația locală trebuia să le respecte. Irina Cojocaru, actualul primar al comunei, a aflat despre aceste lucruri, după ce a fost personal la Curtea de Conturi, iar apoi s-a îndreptat în instanță împotriva fostei contabile a Primăriei Bumbești Pițic, Luci Elena Dăneci, sau „șefa banilor” cum o numesc foștii săi colegi, actualmente pensionară. Mai exact, au fost efectuate lucrări pentru iluminatul public de la Bumbești-Pițic, însă banii au fost încasați de către societatea respectivă fără ca lucrările să fie recepționate. Între timp, a apărut un proces-verbal falsificat, lucru descoperit de către angajații primăriei, fapt ce a determinat ca problemele contabilei Dăneci să se complice. Acțiunea din civil s-a transformat într-o chestiune penală. Pe lângă această faptă, Luci Elena Dăneci mai are o problemă după ce a fost achitată o factură către o altă firmă, fără ca situația lucrărilor să fie vizată de dirigintele de șantier, suma fiind de aproximativ 500 de milioane de lei vechi. Toate aceste lucruri nu au contat însă pentru social-democrați care au considerat că este normal ca o persoană care este cercetată pentru aceste posibile infracțiuni să ocupe funcția de președinte a organizației de femei a PSD de la Bumbești Pițic.
Limbajul președintelui PSD din Bumbești Pițic
În aceeași zi în care Dăneci Elena a fost desemnată să se ocupe de filiala locală a femeilor social-democrate din Bumbești Pițic, Florin Mărtescu a devenit șeful oragnizației comunale a PSD. Mărtescu este un tip slobod la gură și folosește un limbaj care-l face demn de președinte de CAP. Îl puteți urmări mai jos pe profu` de sport, în toată splendoarea erudiției sale. Și, nu, nu face reclamă la Londa Color, ci așa i-a zis hair-stylistul din sat că dă bine cromatic.