
În perioada 1 ianuarie . 23 mai 2025, autoritățile din România au identificat și confiscat peste 930 de kilograme de droguri. Dintre acestea, peste 330 de kilograme au fost droguri de mare risc, iar aproximativ 600 de kilograme au fost droguri de risc, dintre care peste 550 de kilograme au reprezentat canabis, potrivit unui comunicat din 24 mai al DIICOT.
În cadrul operațiunilor desfășurate, au fost descoperite și aproximativ 33.000 de comprimate, dintre care peste 28.000 conțineau substanțe încadrate la categoria drogurilor de mare risc, iar peste 4.200 erau comprimate de risc scăzut.
De asemenea, autoritățile au găsit aproximativ 150 de kilograme de masă vegetală verde conținând THC (inclusiv peste 44 de kilograme de masă vegetală uscată), precum și aproximativ 400 de plante de canabis.
În acest interval, au fost desfășurate 348 de acțiuni operative pentru combaterea traficului de droguri. Acestea s-au concretizat în executarea a 1.133 de percheziții domiciliare, cercetarea a 1.249 de persoane, reținerea a 616 persoane, arestarea preventivă sau la domiciliu a 427 de persoane și plasarea sub control judiciar a altor 86 de suspecți.
Vă reamintim că în perioada 29 aprilie – 16 mai 2025, Poliția Română, în colaborare cu DIICOT, a derulat la nivel național operațiunea „BLIZZARD 5”, principalul obiectiv fiind identificarea și confiscarea de droguri introduse în țară prin intermediul firmelor de curierat.




