
Un eventual protest organizat de liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar putea să se transforme într-un adevărat fiasco. Opinia îi aparține președintelui Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, care crede că, la ora actuală, sindicatele din cadrul companiei energetice nu mai pot scoate nici măcar o mie de oameni în stradă. Sindicalistul spune că s-a ajuns în această situație din cauza faptului că guvernanții au lovit la temelia solidarității, iar oamenii evită să mai participe la astfel de acțiuni.
„Putem să organizăm proteste, dar problema este că protestul va fi un fiasco, după părerea mea. Nu un protest din acela mediatizat, dar nici unul folosit de clasa politică și apoi rostogolit, chiar dacă sunt 10-15 oameni în stradă. Mai sunt și alte proteste în care trebuie implicată toată lumea, dar, prin faptul că s-a dat la temelia solidarității, este foarte puțin probabil. Eu nu știu dacă toate sindicatele din CE Oltenia mai pot să scoată o mie de oameni. Asta dacă aș scoate ce pot eu de la sindicatul de bază”, a declarat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.




