Confiscarea mașinii cu care s-a transportat, în mod ilegal, gunoiul din Cartierul ”Pandurașu” în fața Primăriei Târgu Jiu, și dosar penal pentru că s-a acționat pe un teren proprietate privată, ar putea fi consecința pentru cei care au participat la acțiunea de ecologizare a PNL Târgu Jiu, susține primarul Marcel Romanescu.
De altfel, edilul a declarat, la un post local de televiziune, că în această cauză vor lua măsurile care se impun autoritățile. În speță este vorba despre Garda de Mediu, Poliția Locală, SGA Gorj și Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în cauză urmând să se depună sesizări la aceste instituții.
Romanescu a explicat că pentru cetățenii care depozitează gunoiul în cartierul Pădurașu s-au încercat mai multe metode de stopare a fenomenului care consumă însă, în van, prea multe resurse publice.
S-a încercat, fără efect, cu aplicarea de amenzi pe care cetățenii romi nu le-au plătit, primarul menționând că paza continua a zonei ar implica unele costuri prea mari pentru acei cetățeni certați cu regulile de conviețuire, dar și cu respectarea legii.
Liberalii din municipiu au anunțat că, în doar două ore, au ecologizat zona Pandurașu, „cu două utilaje și cu câteva zeci de oameni”.
Apoi au adus gunoiul în saci, cu o autoutilitară și l-au expus în fața Primăriei Târgu Jiu.=