„Astăzi, 21.03.2022, am crezut ca suntem pe timpul comuniștilor! Libertatea cuvântului pentru care au murit oameni la revoluție a fost pusă sub semnul întrebării! Am fost amenințați cu scoaterea din sala de ședință, eu împreună cu Beregan Cosmin! Am vrut să îndreptăm hotărârile de Consiliul Local, care urmau sa fie dezbătute și votate, aceste hotărâri fiind lovite de nulitate, atât timp, cât consilierul local (Mischiu) a votat într-o comisie, el neavând acest drept, nefiind nominalizat printr-o hotărâre de consiliu, în acea comisia! Nu știm motivul pentru care a fost chemat un echipaj de Poliție, dar cu siguranță domnul Dadălau, care a fost Președinte de ședință o sa ne facă cunoscut acest lucru! Domnilor, noi nu suntem infractori, iar prin ceea ce facem vrem sa ajutăm Administrația publică locală care, cam da cu stângul în dreptul”, a transmis Georgian Udrescu, un cetățean aflat în conflict deschis cu primarul Bobaru.
„Dacă în 2022, nu ai dreptul să îți dai cu părerea în calitate de cetățean, iar adevărul „doare”, înseamnă că în 1989 oamenii care au murit în revoluție pentru drepturile noastre fundamentale, au murit degeaba, din păcate!!! Ședințele de Consiliu Local sunt publice, iar consilierii aleși de dumneavoastră ar trebuii sa ceară în mod expres, filmarea, sau după caz postarea filmării pe pagina Primăriei, pentru a vedea și dumneavoastră, problemele acestei comunități și implicarea dânșilor în rezolvarea acestor probleme”, a mai scris participantul cu mențiunea că l-am acuzat pe edilul local că l-ar fi lăsat, intenționat, fără loc de muncă, intervenind, în acest sens, la cel care urma să îl angajeze.
0 1.316