Ultima oră

Poliția se pregătește să-și întărească forțele! Patru elicoptere pentru supravegherea traficului și 300 de autospeciale noi vor fi adăugate în dotarea lor

Poliţia a fost dotată cu patru elicoptere pentru supravegherea traficului rutier şi cu 300 de noi autospeciale, iar ministrul Cătălin Predoiu a fost prezent sâmbătă, la evenimentul de prezentare a tehnicii achiziţionate în cadrul proiectelor Helipol şi Sistem mixt mobil de supraveghere a traficului rutier. Cu acest prilej, Predoiu a declarat că Poliţia devine mai puternică şi siguranţa cetăţeanului este consolidată, iar dacă vrem o Poliţie puternică, atunci trebuie să investim.

Inspectorul general al Poliţiei Române, Benone Marian Matei, a oferit cu acest prilej câteva detalii despre acest proiect.
“Inspectoratul General Poliţiei Române, în parteneriat cu Inspectoratul General de Aviaţie şi alte struturi ale Ministerului Afacerului Interne, a implementat Proiectul HeliPol, acţiune integrată pentru creşterea siguranţei traficului rutier. Cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional infrastructură Mare, în urma semnării contractului de finanţare cu Direcţia Generală Organism Intermediar Transport din cadrul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurilor. Astfel a fost lansată o iniţiativă majoră pentru a combată una dintre cele mai grave probleme de siguranţă din România, respectiv accidentele rutiere”, a afirmat şeful Poliţiei Române, conform News.ro.

El a adăugat că aceste iniţiative au drept obiectiv general creşterea gradului de siguranţă şi securitate privind infrastructura rutieră prin dezvoltarea capacităţii de prevenţie a structurilor MAI, concomitent cu implementarea unui concept de acţiune integrată sol-air, au fost întărite capabilităţile şi crescută capacitatea Poliţiei Române de prevenţie, intervenţie, monitorizare şi gestionare a traficului rutier.
Benone Marian Matei a precizat că România şi-a propus reducerea nu 50% a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere până în 2030.

“Pentru a aborda această problematică şi pentru a alinia România la obiectivele Uniunii Europene, de reducere a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere cu 50% până în 2030, proiectul şi-a propus să întărească semnificativ capacităţile Poliţiei Române de a interveni şi a preveni accidentele rutiere. În linie cu obiectivele finanţării, proiectul a inclus achiziţia patru elicoptere care vor permite o acoperire vastă şi eficientă a teritoriului. În plus, proiectul a prevăzut achiziţionarea de unităţi de mobilitate terestre, o soluţie de comunicaţie prin satelit, dar şi sisteme electronice mobile de detectare a substanţelor stupefiante în salivă, etilometre, kituri de semnalizare şi de cercetare la faţa locului”, a mai transmis inspectorul general al Poliţiei Române
El s-a referit şi la un alt proiect finalizat, legat tot de monitorizarea traficului rutier.
“În aceeaşi linie, Poliţia Română a finalizat implementarea proiectului «Dezvoltarea unui sistem mix mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie». Prin intermediul proiectului, Poliţia Română a fost dotată cu 300 de autospeciale de poliţie, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor, 44 de sisteme electronice mobile de depistare a substanţelor supefiante în salivă, 4.000 de dispozitive mobile, 1.400 de imprimante mobile termice şi un sistem de colectare a datelor pentru siguranţă în trafic.
Prin acest proiect s-a continuat abordarea multicauzalitate a accidentelor rutiere.  Astfel, achiziţionarea aparatelor de depisare a consumului de substanţe stupefiante creşte capacitatea de constatare a consumului de astfel de substanţe de către conducătorii de autovehicule. Toate aceste dotări, achiziţionate din fonduri externe nereambursabile, asigură mijloace moderne de intervenţe pentru Poliţia Română adaptate anului în care ne aflăm”, a mai explicat Benone Marian Matei
Inspectorul general al Inspectoratului General de Aviaţie, Cătălin-Paul Dache, a vorbit despre importanţa proiectului HeliPol.
“Ne aflăm astăzi aici, într-o etapă importantă a instituţiei noastre, marcată de recepţionarea a încă patru edicoptere şi trei sisteme electrono-optice destinate de data aceasta intervenţiilor în sistem integrat alături de colegii noştri din Poliţia Română. Încă de la început, aş dori să evidenţiez strânsa cooperare pe care o avem cu Poliţia Română şi în egală măsură cu toate structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru atingerea dezideratelor comune în ceea ce priveşte creşterea siguranţei cetăţeanului şi salvarea persoanelor aflate în momente dificile.
Valoarea totală a proiectului HeliPol, acţiune integrată pentru creşterea asiguranţei traficului rutier, a fost de peste 450 de milioane de lei, asigurate din fonduri externe nerambursabile, beneficiarui ai proiectului fiind instituţii din cadrul MAI, respectiv Poliţia Română, Inspectoratul General de Aviaţie, Direcţia Generală Comunicaţiei şi TehnologiA Informaţiei şi Direcţia Asigurare Logistică Integrată”, a declarat Cătălin-Paul Dache.

El a subliniat că obiectivul general al acestui proiect “constă în reducerea numărului de victime prin diminuarea accidentelor rutiere şi creşterea gradului de siguranţă şi securitate pe infrastructura rutieră, prin implementarea unui concept integrat de acţiune sol-aer şi întărirea capabilităţii Poliţiei Române de Prevenţie, Intervenţie, Monitorizare şi Gestionare a Traficului Rutier”.
Secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică în cadrul MAI, Bogdan Despescu, a declarat că aceste proiecte au transpus o viziune de dezvoltare şi nu o listă de cumpărături.
“Proiectele pun în practică strategiile naţionale de siguranţă rutieră şi cea privind ordinea şi siguranţa publică. Prin aceste proiecte reuşim să ajungem la rezultate concrete, palpabile. Este vorba de proiecte de peste 110 milioane de euro şi care foarte important au transpus o viziune de dezvoltare şi nu o listă de cumpărături. Ambele proiecte, încă din denumire sistem mixt mobil pe de o parte şi respectiv Helipol acţiune integrată, ilustrează modul coerent de abordare al structurilor MAI. S-a lucrat integrat pentru a implementa o viziune. Este o viziune pentru o poliţie modernă care pune accent pe digitalizare, mobilitate, eficienţă şi dotare cu mijloace adecvate. Aşa lucrăm la Ministerul Afacilor Interne, indiferent de sursa de finanţare. Avansăm prin proiecte care corespond unor etape de dezvoltare, pe termen mediu şi lung şi nu doar unor nevoi imediate”, a afirmat Bogdan Despescu.
Prezent la eveniment, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a reamintit cu acest prilej despre alte dotări ale structurilor din cadrul MAI.
“Sunt cu adevărat onorat şi bucuros să mă aflu astăzi cu această ocazie în faţa dumneavoastră, împreună aici, pentru recepţia acestor frumoase elicoptere şi autospeciale, dotări ale Poliţiei Române.

Este încă o zi în care forţele Ministerului Afacerilor Interne, în speţă astăzi Poliţia devin mai puternice şi implicit în care siguranţa cetăţeanului este consolidată. Pentru că toate aceste dotări logistice au ca finalitate siguranţa cetăţeanului. Această recepţie a fost precedată acum câteva zile de o altă recepţie a unor autospeciale care au intrat în dotarea Poliţei de Frontieră, precedată la rândul ei de o altă ceremonie în care am recepţionat autospeciale pentru stingerea incendiilor şi mai înainte o altă ceremonie tot aici în care am recepţionat elicopterele Black Hawk Sikorsky şi tot aşa aş mai putea să dau două, trei exemple în care am avut astfel de ocazii în care am primit în dotare, în folosinţă autospeciale, puncte avansate de asistenţă medicală şi intervenţii în situaţii de urgenţă, puncte avansate de comandă şi control la nivel strategic regional în situaţii de urgenţă, dotări foarte moderne care vin în sprijinul activităţii colegilor din Ministerul Afacerilor Interne în toate armele şi în beneficiul cetăţenilor, în directul beneficiu al siguranţei publice”, a explicat Cătălin Predoiu.
El a precizat că MAI este poate cel mai puternic minister din regiune în privinţa elicopterelor.
“Şi cred că nu greşesc dacă spun că, cel puţin în materie de dotări cu mijloace logistice, cu elicoptere, mai direct spus, Ministerul Afacelor Interne este poate cel mai puternic minister din regiune.  Eu, personal, văd acest lucru ca un bun început.  Adică, nu trebuie să rămânem mulţumiţi cu ceea ce am realizat, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o etapă într-o succesiune de mai multe dezvoltări pe zona logistică în Ministerul Afacerilor Interne, vorbind de toate armele. Astăzi vorbim de Poliţe, dar mă refer la absolut toate armele”, a mai transmis Cătălin Predoiu.
El s-a mai referit şi la pentru a avea o Poliţie eficientă, atunci trebuie făcute investiţii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *