Dezvăluiri

Politicardeala AUR! Vicepreședintele Cireașe acuză: „Ringo Dămureanu e un mafiot în toată regula. Întreaga conducere este o gașcă de mafioți”!

Coordonatorul AUR pe Oltenia, deputatul Ringo Dămureanu, a fost acuzat, pe o rețea de socializare, de Remus Cireașe, vicepreședinte organizației județene Gorj, că are o atitudine de ”șmecheraș” și ”a făcut presiuni și sabotaje” prin care a dorit să impună ca și coordonator, din umbră, al filialei județene a AUR pe un fost parlamentar PSD. Pe scurt, Cireașe l-a catalogat pe Dămureanu ca fiind ”un mafiot” și întreaga conducere a AUR o ”gașcă de mafioți”, dacă nu-l exclud din partid! Deputatul a reacționat, într-un comentariu, și a lăsat să se înțeleagă că reacția lui Cireașe e determinată de faptul că nu a reușit să angajeze ”o doamnă”, cel mai probabil recomandată de vicepreședintele AUR Gorj! După doar două ore, Cireașe a revenit cu o altă postare în care a scris că a avut o discuție telefonică cu Dămureanu, iar lucrurile, pe care el le-a înțeles greșit, au fost lămurite. După puțin timp însă, toate aceste postări au dispărut de pe contul de Facebook al lui Remus Cireașe, semn că ”e libertate” totală în AUR!

Remus Cireașe a făcut acuzații grave, luni, pe contul personal de pe o rețea de socializare, la adresa deputatului Ringo Dămureanu, coordonatorul partidului pe Oltenia, despre care a afirmat că a încercat să-l impună la Gorj pe fostul senator social-democrat Scarlat Iriza ca ”om din umbră și coordonator” al filialei județene și l-a catalogat ca fiind ”mafiot” și ”șmecheraș de Craiova”.

”Ringo Dămureanu, președintele Aur pe Oltenia este un mafiot în toată regula. Prin sabotaj și presiuni a schimbat conducerea Aur din Olt și din Vâlcea. A schimbat oameni valoroși, muncitori, cu principii și a pus în loc slugile lui obediente. Momentan face presiuni în Gorj și Mehedinți.

La Gorj a încercat să-i impună presedintelui Nicu Fîciu să-l ia pe traseistul politic Scarlat Iriza, ca om din umbră și coordonator Aur, Nicu Fîciu urmând să rămână doar o marionetă de fațadă. După ce a fost refuzat, au urmat o serie de sabotaje și presiuni. În cele două ședințe de la Gorj în care a participat Ringo Dămureanu, pot spune pe proprie răspundere că a avut o atitudine agresivă de șmecheraș de Craiova și a determinat câțiva președinți de organizații să părăsească ședința. Întrebarea este dacă acțiunile lui Dămureanu se fac cu binecuvântarea lui George Simion sau nu. Și dacă Simion chiar nu știe, pun sub semn de întrebare inteligența lui. Dacă Ringo Dămureanu nu va fi eliminat din partid, înseamnă că întreaga conducere Aur este o gașcă de mafioți, care urmărește îmbogățirea pe spatele nemulțumirii și sărăciei poporului român”, a scris vicepreședintele AUR Gorj.

Deputatul de Dolj a reacționat, într-un comentariu, și a scris că toate cele spuse de Cireașe sunt inepții, lăsând să se înțeleagă că acesta i-ar fi cerut să angajeze o femeie, iar reacția vicepreședintelui gorjean e generată de faptul că n-a reușit acea angajare.

”(…) Nu știu de unde ați scos aceste cuvinte, ultima oară ne-am văzut prin campaniile electorale. Îmi pare sincer rău, dar nu am avut posibilitatea să o angajez pe doamna. Ăsta să fie motivul real pentru care scrieți asemenea inepții? Sau lipsa de maturitate?”, a replicat Dămureanu.

După două ore, vicepreședintele AUR Gorj a postat, din nou, însă pe un alt ton. Cireașe a scris că a avut o discuție telefonică cu Dămureanu și au lămurit unele aspecte pe care le înțelesese greșit.

La scurt timp, ambele postări, au fost șterse de Cireașe de pe contul personal și, implicit, odată cu acestea au dispărut și toate comentariile care redau atmosfera tensionată și nemulțumirile din interiorul partidului.

Trebuie spus că, la mitingul AUR care a avut loc, vineri, la Târgu-Jiu, la care a participat copreședintele George Simion, a apărut acuzația că s-ar încerca îndepărtarea lui Nicu Fîciu din fruntea organizației Gorj, iar în spatele acțiunii s-ar afla deputatul doljean Ringo Dămureanu.

   

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *