Ultima oră

Postul de televiziune Realitatea PLUS, vizat de o anchetă a ANAF, ca urmare a datoriilor enorme către stat

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a descoperit un „mecanism complex cu peste 70 de firme”, care au în total datorii de 259 milioane de lei. Pornind de la verificarea firmelor de pază și securitate, inspectorii ANAF ar fi descoperit că grupul de firme deține și televiziunea Realitatea PLUS, conform unor informații pe surse citate de Economedia.

„Printre societățile analizate a fost identificată o societate care deși avea declarată activitate în domeniul serviciilor de protecție și pază, în fapt activitatea principală consta în achiziția și prestarea de „servicii de promovare”, pe circuit fiind implicată și o societate media. Din datele disponibile s-a constatat că societatea media făcea parte dintr-un grup de peste 70 de societăți comerciale cu activități în domeniul serviciilor de analiză de piață și sondării opiniei publice și publicității. Majoritatea acestor societăți au administratori comuni, persoane fizice care au calitatea de rude până la gradul al III-lea, se află în relații de afinitate sau exercită control (prin calitatea deținută în anumite firme). Astfel, datele A.N.A.F. au arătat că societățile din cadrul grupului înregistrează un cuantum al datoriilor la bugetul de stat de peste 259 mil. lei, în cvasitotalitatea lor arierate”, se arată în comunicatul ANAF de luni, 23 martie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *