Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan-Morega, are o propunere pentru a reduce risipa de apă în municipiul Târgu Jiu și nu numai, în special în perioadele de secetă. După cum se cunoaște, cetățenii din localitățile componente, dar și cei care locuiesc în general la casă folosesc excesiv apa pentru udatul grădinilor sau al gazonului sau chiar pentru udatul betonului din curte pentru a se răcori. Mai sunt localnici care au piscine în curte și folosesc mai multă apă decât într-o gospodărie obișnuită. Prin urmare, consumul de apă crește, în condițiile în care la sursele de apă debitul scade din cauza secetei.
Potrivit prefectului de Gorj, Corneliu Răducan-Morega, ține de fiecare cetățean în parte și de simțul civic să folosească apa, în așa fel încât să ajungă pentru toată lumea. De asemenea, pentru cei care nu sunt interesați de recomandările autorităților și ale operatorului de apă pot fi găsite soluții de convingere. În opinia prefectului de Gorj este obligatoriu un recensământ al contoarelor de apă de pe raza orașului, în așa fel încât să nu mai existe branșamente ilegale și apă folosită și neplătită. Și contorizarea sută la sută a consumului de apă ar putea contribui la rezolvarea alimentării cu apă la Târgu Jiu.