Actualitate

Pregătiri pentru începerea lucrărilor la Muzeul Județean Gorj

Se fac demersuri pentru angajarea unui proiectant pentru realizarea obiectivului de investiție Consolidarea și creșterea eficienței energetice a clădirii Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Proiectul Tehnic are alocat un buget de aproape 300.000 de lei. Bugetul total pentru lucrările de consolidare în baza proiectului tehnic este de aproape 60 de milioane de lei.

Consiliul Județean a depus, anul trecut, spre finanțare proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), coordonat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Prin acest proiect, se propune reabilitarea Muzeului Județean Gorj, fiind o clădire de patrimoniu, construită în anul 1875, conform Listei Monumentelor Istorice, actualizată în 2015, imobilul este încadrat ca monument istoric, grupa valorică B, având codul LMI GJ-II-m-B-09177, sub denumirea de „Prefectura Veche”.

Prin implementarea acestui proiect, se vor efectua lucrări de intervenție, însoțite de lucrări de reparații capitale, astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc seismic de gradul IV, față de gradul II cât este în prezent.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *