Eveniment

Premierul Ciucă s-a oprit la Craiova, deși putea înnopta în Gorj

Premierul Nicolae Ciucă va fi prezent, joi, la ora 9.30 la Turceni, iar apoi va veni la Târgu Jiu la Universitatea ”Constantin Brâncuși”. La ora 17.30, primul ministru va susține o conferință de presă, după întîlnirea cu liberalii gorjeni, pe Insuliță.

Deși putea să înnopteze la Turceni sau la Târgu Jiu, premierul Nicolae Ciucă a preferat să se oprească, peste noapte, la Craiova. Inițial s-a vehiculat că premierul va ajunge, miercuri seara, în Gorj și va rămâne, peste noapte, la domeniul de vânătoare de la Murgești al senatorului Ion Iordache. Cel puțin asta menționează surse liberale care susțin că premierul va fi prezent, joi dimineața, la Turceni, iar apoi va veni la Târgu Jiu, fiind însoțit de ministrul Fondurilor Europene.

Premierul Nicolae Ciucă și-a amânat de câteva ori venirea la Gorj, dar în cele din urmă, joi va lansa primele două ghiduri de finanțare pentru Fondul pentru o Tranziție Justă, în contextul în care județul va primi peste 500 de milioane de euro, pentru a crea alternative la minerit și energie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *