Aparegio Gorj a comunicat faptul că în următoarele ore se va resimți o presiune scăzută la apă în orașul Bumbești Jiu. „Aparegio Gorj prin CED Bumbești Jiu anunță că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, se va resimți presiune scăzută și lipsa parțială de apă potabilă la etajele superioare ale imobilelor . Menționăm că echipele Aparegio CED Bumbești-Jiu se află pe teren pentru a interveni la remedierea cât mai urgentă a situației. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate și vă mulțumim pentru înțelegere” se arată într-un comunicat de presă al Aparegio Gorj.