Dezvăluiri

Prețul tonei de CO2 se apropie de borna istorică de 100 de euro!

Prețul unui certificat de CO2 a ajuns recent la aproape 96 de euro. Mai este foarte puțin până la pragul psihologic de 100 de euro, adică o sumă din trei cifre. Acest lucru va avea un impact devastator asupra bugetelor unor companii din România care sunt obligate să plătească certificate de CO2 în fiecare an. Este cazul Complexului Energetic Oltenia. Nu se știe cantitatea de certificate cumpărate până acum, însă costurile pentru taxa de poluare vor incomparabil mai mari față de cele de anul trecut.

Complexul Energetic Oltenia a respectat anul trecut obligațiile de conformare, finalizând achiziționarea certificatelor de CO2 aferente energiei produse în anul 2020. Anul trecut prețul maxim plătit a fost de 47 de euro. Pentru CE Oltenia ponderea preţului certificatelor de CO2 în costul unitar de producție al energiei electrice depăşeşte 60%. Valoarea certificatelor aferente energiei produse în anul 2020 a fost de 315 milioane euro. Ajutorul de stat aprobat de Guvern, în sumă de 241 milioane euro, a acoperit estimarea inițială, iar diferența de 74 milioane de euro a fost suportată din fondurile proprii ale companiei. Conform prevederilor legislative în vigoare, neachiziționarea certificatelor de CO2 aferente anului anterior până la data de 30 aprilie a anului curent ar fi atras penalități de 100 euro/certificat în plus față de obligativitatea achiziționării acestora. Obligativitatea achiziționării în totalitate a certificatelor de CO2 a apărut după anul 2013, alocările gratuite pentru sectorul energetic fiind sistate, iar prețurile certificatelor înregistrând o creștere spectaculoasă. Complexul Energetic Oltenia a achitat din fonduri proprii, de la înființarea companiei în iunie 2012 și până în prezent, peste 1 miliard de euro pentru plata certificatelor de CO2.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *