Eveniment

Prima reacție a procurorilor după sentința stabilită în cazul tânărului din Jupânești, acuzat că și-a agresat sexual fiica de 11 ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești au formulat apel, joi, la decizia de condamnare la închisoare cu suspendare, stabilită pe 18 iunie, în cazul bărbatului de 35 de ani, din comuna Jupânești, judecat pentru agresiune sexuală. Acesta a fost condamnat, fără acord de recunoaștere, la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind pus și să execute 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, la primărie. Decizia Judecătoriei Târgu-Cărbunești nu este definitivă. Apelul procurorilor va fi analizat la Curtea de Apel Craiova. „Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani”, este prima decizie a instanței. Magistrații au mai decis ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Tânărul are obligaţia de nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Jupâneşti pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26.01.2020 la 08.04.2020. Menţine măsura controlului judiciar. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Executorie privind măsura preventivă a controlului judiciar”, a mai stabilit instanța.

Cercetările au fost efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. Surse judiciare spun că tânărul este acuzat că ar fi sărutat-o pe fiica lui în zona intimă, mama copilei fiind cea care ar fi făcut descoperirea. „La data de 26 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 35 de ani, din comuna Jupâneşti, bănuit de săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. În urmă cu o zi, polițiștii au fost sesizați de o femeie de 31 de ani, din comuna Jupânești, despre faptul că soțul său ar fi supus-o pe fiica lor de 11 ani, la gesturi sexuale nepotrivite. La data de 27 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au continuat cercetările privind infracţiunea de agresiune sexuală, iar bărbatul în cauză a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj, la începutul anchetei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *