Programul PNL de relansare economică a României, prezentat pe 1 iulie de guvern, înseamnă, în mare, 100 de miliarde de euro, în investiții, până în 2030. Planul cuprinde investiții inclusiv la Complexul Energetic Oltenia, dar și pentru finalizarea amenajării hidroenergetice a râului Jiu. Aristide Șerbănescu se întreabă de unde vor lua liberalii 100 de miliarde de euro pentru a-și pune în aplicare planul, în condițiile în care, în ultimii ani, România a fost codașă la atragerea fondurilor europene. Edilul spune că promisiunile liberalilor sunt de campanie electorală, având în vedere că, în luna septembrie, vor avea loc alegerile locale.“ Poezie, asta este programul PNL. Din 1990 până acum, am ascultat numai poezii de la toate guvernele care au fost. Au promis mii de kilometri de autostradă și abia au făcut 700 de kilometri, în 30 de ani. Poezii. A început deja campania electorală. De unde dracu iau ăștia 100 de miliarde de euro? Nu am reușit să atragem în niciun ciclu banii pe care Uniunea europeană ni s-a pus la dispoziție. Alea sunt bazaconii ce sunt ei. Campanie electorală. Toți folosesc în campaniile electorale aceleași minciuni. Își dau cu cărămida în piept că fac una sau alta și fac pe dracu. Nu fac niciunii nimic. Doar se laudă, ca să înghită prostimea promisiunile lor. Poate pe lumea ailaltă se concretizează planul liberalilor de relansare economică, că pe lumea asta, nu! ”, a declarat primarul Comunei Schela.
0 419