Dumitru Turbăceanu a reacționat după ce, și în această iarnă, unele cabane, în special din zona înaltă a stațiunii Rânca, au rămas din nou fără alimentare cu apă. Edilul acuză că sunt câțiva cabanieri care “fac gălăgie și nici măcar n-au avut contract cu operatorul regional de apă și canal Aparegio”. Dumitru Turbăceanu spune că este haos total la Rânca, în condițiile în care, de-a lungul anilor, s-a construit haotic în zonă. Edilul îi critică pe afaceriștii care așteaptă ca autoritățile să le ofere tot felul de servicii și îi întreabă: ce fac ei pentru Rânca? “Mulți au fost nemulțumiți, dar, din câte am văzut, gălăgie au făcut cei care au avut apă, nu cei care nu au avut. Se face un tam-tam foarte mare acolo. Dânșii, în loc să atragă turiștii, îi sperie. Noi, pe de-o parte, ne zbatem să promovăm zona și alții, pe altă parte, se zbat să îndepărteze turiștii. Nu a fost un număr atât de mare de cabane fără apă. Sunt câțiva care fac gălăgie și nici măcar n-au avut contract cu Aparegio! Hoțul strigă hoții. La Rânca, este haos total, s-a construit fără cap. Sunt primar din 2012 și abia acum am reușit să fac un cadastru pentru a putea asfalta drumurile din stațiunea Rânca. Oamenii sunt învățați doar să încaseze bani de la turiști, dar nu să plătească apă, gunoi. Lucrurile se pot îndrepta la Rânca, dar și cu ajutorul cabanierilor din zonă. Ei doresc multe lucruri, dar ei ce oferă? Ei tot ce oferă e pe bani: cazare și masă. Dar, ce fac ei pentru zonă? Să planteze un brăduleț, să aranjeze în fața cabanei, să măture, nu fac! Se uită doar la autorități să facă. Nu știu decât să facă hau-hau la presă. Singuri își fac anticampanie”, a conchis primarul comunei Baia de Fier.