Angajați ai Primăriei orașului Bumbești Jiu au fost surprinși, săptămâna trecută, când transportau gunoi din localitate la o groapă improvizată, la un kilometru de urbe, pe malul Jiului. Crezând că problema este subțire, edilul localității, Constantin Bobaru, a anunțat, de altfel, poliția, dar nu vizavi de faptul că salariații săi poluau mediul, ci în legătură nu niște cetățeni care au urmărit mașinile de gunoi ce se îndreptau nu spre groapa de la Polaris din Târgu Jiu, ci spre locul unde primăria își improvizase propria groapă de deșeuri. Evident ilegală. Au trecut însă câteva zile până când cele câteva tone de gunoi să dispară din peisaj, dar nu înainte ca la fața locului să ajungă Garda de Mediu, Poliția Criminalistică și cei de la ABA Jiu.
Astfel că, dacă duminică locul era încă plin de gunoaie, luni, aceasta au mai dispărut fiind transportate în alt loc. Interesant este că și firmele transportatoare din carierele din zonă au început să își facă datoria și să ude drumul acoperit de valuri de praf.
Suntem curioși ce măsuri și ce amendă a aplicat Garda de Mediu pentru groapa improvizată de gunoi de la Bumbești-Jiu și cine va plăti oalele sparte de primărie.
Nu ar fi o surpriză ca amendă sa fie achitată de UAT Bumbești-Jiu din bani publici. De altfel, primăria este obișnuită să chite amenzi astfel.