Actualitate

Primăria Târgu Jiu a achitat creditul de șapte milioane de euro

Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că administrația locală a reușit să achite un împrumut destul de consistent pe care l-a contractat la finalul anului 2023. Edilul afirmă că este vorba de o datorie de șapte milioane de euro, bani care au fost necesari pentru a asigura cofinanțarea unor proiecte. Suma a fost obținută de la o societate financiară din Constanța, în urma unei licitații, iar în aceste zile, debitul a fost stins.

„În 2023, am făcut un credit de șapte milioane de euro printr-o licitație publică cu o societate financiară din Constanța pentru a putea asigura partea de cofinanțare. Astăzi, vreau să vă asigur că vom finaliza rambursarea creditului de șapte milioane de euro. Se stinge toată datoria și o să intrăm cu acest proiect de hotărâre în ședința de Consiliu Local. Asta înseamnă că am gestionat corect bugetul Municipiului Târgu Jiu și am încercat nu numai să acoperim partea de cofinanțare, ci și să achităm în totalitate împrumutul de șapte milioane de euro și care ne era necesar”, a declarat primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *