
Primăria Târgu Jiu se pregătește să deschidă primul șantier pe strada Unirii pentru primul pasaj pietonal. În acest sens va fi semnat un contract cu un operator de specialitate pentru asistența tehnică și predarea proiectului pentru obiectivul de investiții ,,Îmbunătățirea atractivității și siguranței deplasărilor pietonale adiacente coridorului Străzii Unirii, Municipiul Târgu Jiu – Pasaj pietonal Strada Unirii – Strada Geneva – Bulevardul Republicii”. Bugetul este de peste 47 de milioane de lei, iar lucrările vor putea debuta peste o lună de zile.
Contractul presupune realizarea unui pasaj pietonal, subteran, cu patru accese, dispuse pe fiecare colț al intersecției. Amplasarea accesului „B” necesită reconfigurarea circulației pietonale și a tramei stradale prin renunțarea la prima bandă de girație la intersecția dintre Străzile Republicii și Calea București și prin păstrarea unei singure benzi pe Strada Geneva. „Accesele ,,A” și ,,C” sunt dotate cu scară fixă și lift, iar accesele „B” și „D” cu scară fixă, astfel realizându-se subtraversarea Drumului Național 66. Amplasarea acceselor „B” și „D” este studiată în relație cu monumentele istorice alăturate. Amplasarea acceselor „C” și „D” se face ținând cont de circulația călătorilor dea lungul Străzii Unirii și implică refacerea carosabilului aferent intersecției cu Strada Geneva, conform Primăriei Târgu Jiu.”, conform Primăriei Târgu Jiu.
De asemenea, în spațiul central al pasajului, a fost prevăzut un luminator acoperit cu sticlă securizată și profile de aluminiu, cu ochiuri mobile, montat pe structură metalică pentru asigurarea luminii naturale, unde se pot amenaja evenimente culturale și artistice temporare. Lucrările trebuie să fie finalizate în 24 de luni de la semnarea contractului.
Pasaje similare sunt prevăzute și în zona Magazinului Parâng și în zona Pieței Centrale.




