În luna decembrie 2022, primarul comunei Arcani, Aristică Daniel Coiculescu, fratele acestuia, Radu Cicerone Coiculescu, dar și mama celor doi, au deschis un proces la Judecătoria Târgu Jiu împotriva firmei luxemburgheze Tonescu Finance SARL, care a preluat creditele neperformante ale BCR.
Litigiu durează, la fond, doi ani, și se finalizează în defavoarea celor trei Coiculescu. Mai exact, în octombrie 2024 instanța de fond „respinge cererea de chemare în judecată”. Sentința poate fi atacată cu apel, lucru la care apelează cei doi frați, iar procesul continuă, însă mama celor doi a decedat între timp.
De altfel, procesul continuă fără o finalitate rapidă iar astăzi Tribunalul Gorj dă un nou termen pe data de 2 iunie.
Încă din 2017, Tonescu Finance SARL, înregistrată în Luxemburg dar domiciliu fiscal în capitală, apare ca cesionar al mai multor credite de la Banca Comercială Română (BCR), conform informaţiilor publicate în dosarele de insolvenţă şi în procesele din instanţă. Asta după ce, ANAF a impus BCR obligaţii de plată suplimentare de peste 100 de milioane de lei. Totul după ce a controlat banca, găsind probleme la cesiunile de credite neperformante, motiv pentru care o parte dintre aceste împrumuturi au fost vândute către Finance Tonescu Luxembourg.
Litigiul familiei Coiculescu cu firma de recuperare are la bază tocmai dorința celor doi frați, de a obliga firmă Tonescu să de-a înapoi, în demersul său financiar.