Politică

PRIMARUL din Motru, REACȚIE după demersurile “Dreptei” din CL de a-i impune un VICEPRIMAR

Liderii PNL, USR, ALDE și PMP s-au întâlnit, duminică, pentru a stabili persona care va fi propusă pentru postul de viceprimar, după ce, în primă fază, Uniunea Salvați România a refuzat varianta Gigel Jianu.

Având în vedere că fostul primar PNL vizează un post în Directoratul CE Oltenia, în cărți pentru postul de viceprimar ar fi Florin Preda, de la USR, sau liberalii Dumitru Pinte, Cristi Iorga sau Sorin Iovan. Primarul PSD , Cosmin Morega, spune că, în weekend, coaliția de Dreapta din Motru și-ar fi împărțit funcțiile de conducere din instituțiile subordonate, inclusiv de la Direcția Publică. Cosmin Morega a aflat că, în ceea ce privește Direcția Publică, fostul consilier al fostului primar Gigel Jianu, Dan Matei, nu ar fi agreat la conducerea unității, deși acesta și-a exprimat dorința de a ocupa postul. “ Doresc să schimbe inclusiv AGA și Consiliul de Administrație, să vină cu alți membri de partid, să împartă acest tort stricat. Caută să încurce buna desfășurare a lucrurilor în oraș”, spune edilul. Cosmin Morega nu știe ce persoană au decis liderii PNL-USR, ALDE și PMP pentru postul de viceprimar. Edilul este convins, însă, că se va descurca și cu un viceprimar impus și neagreat de el, chiar dacă îi va fi mai greu să lucreze în folosul comunității locale. Radu Miruță reafirmă că USR nu va susține la Motru PSD pentru a pune viceprimar. Liderul Uniunii Salvați România afirmă ca dacă Florin Preda nu va fi propus pentru această poziție, votul USR va merge spre propunerea PNL.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *