Eveniment

Primarul Ianăși a fost revocat din funcție!

Primarul comunei Vladimir, Ion Ianăși, a fost revocat din funcție printr-un ordin al prefectului de Gorj, Cristina Cilibiu! Chiar dacă cei doi sunt colegi de partid, Cilibiu a semnat ieri, revocarea liberalului din funcția de primar, după ce Curtea de Apel Craiova l-a găsit vinovat pe edil pentru fapte de corupție. Actualul viceprimar social democrat, Marius Vijulan, urmează să preia de astăzi conducerea Unității Administrativ Teritoriale. „Primarul de la Vladimir este edil liberal și astăzi a fost semnat ordinul de încetare pentru mandatul dumnealui. Dânsul a primit o condamnare cu suspendare și astăzi am emis ordinul de prefect, iar actualul viceprimar o să preia atribuțiile de primar. În momentul de față, sunt mai multe voci care spun că se vor organiza alegeri anul viitor, sunt mai multe localități în această situație, însă nu se știe cu exactitate când o să aibă loc”, a spus prefectul de Gorj, Cristina Cilibiu.

Comuna riscă să piardă bani

Dacă ordinul de revocare pentru primarul Ianăși nu era emis de Prefectura Gorj până la data de 20 Decembrie, administrația locală risca să piardă aproximativ un milion de euro, bani europeni, pentru că nu avea cine să semneze scrisoarea de garanție. Mai mult decât atât, copiii de la școala din localitate nu beneficiau de cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

   

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *