Actualitate

Primarul Romanescu: „ Am o veste proastă pentru responsabilii din primărie…”

Primarul din Târgu Jiu îşi ceartă şi ameninţă subalternii pe Facebook din cauză că Primăria Târgu Jiu nu a reușit să organizeze dezinsecția nici până în prezent. Edilul Marcel Romanescu îi găseşte vinovaţi pe angajaţii instituţiei care trebuiau să se ocupe de licitaţia pentru dezinsecţie, deşi mai mulţi cetăţeni îi atrăgeau atenţia primarului încă din luna mai de problema căpuşelor şi a ţânţarilor. Romanescu îi aprostrofează pe funcţionarii publici vinovaţi şi spune că vineri când va reveni din autoizolare nu va accepta scuze pentru această situaţie.

„Am o veste proastă pentru responsabilii din primărie care trebuia să se ocupe de licitația pentru dezinsecție: vineri o să purtăm o discuție care nu le va fi pe plac. Din data de 9 iunie, termenul-limită de depunere a ofertelor, era timp suficient să se desemneze un câștigător și aflu cu surprindere că unii nu și-au făcut treaba. Ei bine, când voi reveni la primărie, nu vreau să aud scuze, mai ales că sunt pus în situația de a răspunde în fața cetățenilor pentru această întârziere! Am transmis, deja, celor responsabili că au timp până vineri să repare această greșeală impardonabilă, apoi vom sta de vorbă. Cei care mă cunosc știu bine că am fost înțelegător cu angajații, dar dacă cetățeanul plătitor de taxe are de suferit, atunci aceștia va trebui să răspundă! Nu admit astfel de derapaje! O să discut și cu domnul viceprimar să urgenteze procedura și prezint scuze cetățenilor afectați de această problemă“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Este prima dată în ultimul deceniu când dezinsecția nu este făcută la timp în municipiul Târgu Jiu. Până în acest moment ar fi trebuit să aibă deja loc patru etape ale dezinsecției, două la sol și două prin aviotratament.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *