Actualitate

Primul Târg de Adopții din județul Gorj s-a desfăşurat la Târgu Jiu

 

Asociația pentru protecția animalelor „Pro Animals”, Direcția Județeană de Management Integrat a Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj, direcție din cadrul Consiliului Județean Gorj, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Școala Generală „Constantin Săvoiu” și Asociația „Multilingua” au organizat miercuri după-amiază, un Târg de Adopții. Totodată, a fost organizată și o Campanie de informare despre importanța sterilizării ca metodă eficientă, umană și civilizată pentru reducerea numărului animalelor fără stăpân, dar și despre adopția si abandonarea animalelor. Şi poliţiştii gorjeni s-au alăturat iniţiativei.,

Astăzi, polițiștii gorjeni au susținut inițiativa Asociației PRO Animals și Consiliului Județean Gorj, aceea de a organiza un târg de adopție, care a avut ca scop găsirea unor familii responsabile pentru patrupezii din adăposturile publice. Pe lângă discuțiile despre adopția responsabilă, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat și o campanie de informare, cu privire la sterilizarea animalelor de rasă comună, un element esențial în ruperea lanțului de înmulțire necontrolată care, de cele mai multe ori, are un final nefericit: abandonul. Copiii prezenți la activitate s-au bucurat atât de prezența cățelușilor, cât și de faptul că părinții le-au permis sa aibă un nou prieten de nădejde, un patruped care, în același timp, să le fie alături și să îi responsabilizeze pe micuți. Nici noi nu am putut rezista privirilor blânde ale cățelușilor, astfel că doi dintre colegii noștri au încheiat „misiunea” alături de un nou prieten, pe care l-au adoptat în cadrul târgului. Au fost realizate tombole caritabile, ateliere de pictură și expoziții cu obiecte hand-made, din vânzarea cărora se vor strânge fonduri, necesare îngrijirii animalelor. Felicităm inițiativa partenerilor noștri și îi asiguram de întregul nostru sprijin, în ceea ce privește obiectivul nostru comun: protecția animalelor”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Până la finalul târgului trei cățeluși și-au găsit prieteni pe viață.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *